Mercedes Benz de legendă

Când aveam vreo trei sau patru ani, mergeam împreună cu bunicul meu la plimbare și învățam să „citesc” mărcile mașinilor parcate pe stradă. Majoritatea erau Dacii, dar apăruseră deja și câte un Ford Escort, Renault 18 sau VW Passat. Dintre toate mărcile și modelele, unul singur mi-a rămas întipărit în minte: Mercedes Benz 200D. Evident, era vorba despre modelul W123.

De atunci, probabil și datorită influenței bunicului meu, Cobra a rămas mașina mea preferată, dincolo de orice exotică sau super sportivă. Modul în care este construită, felul în care au rezistat în timp și cloncănitul unei Cobre diesel, nu se compară cu nimic în ochii mei.

Săptămâna aceasta am avut ocazia să lucrez cu un W123, 2.0 benzină, automat. M-a fermecat de la prima vedere și am lucrat cu drag la ea, multe ore, pentru ca norocosul proprietar să se bucure de ea așa cum merită.

Mașina a fost revopsită recent și am avut de-a face cu un lac foarte dur ce a necesitat o corecție abrazivă pe măsură. Am folosit paste de la Menzerna, de la 400 la 2500, am redat luciul cu Carpro Reflect, după care am aplicat o protecție nanoceramică avansată Nanolex Si3D. Am folosit pad-uri de la Meguiar’s și Lake Country. Nu intru foarte mult în detalii tehnice pentru că am lucrat cu sufletul, fără să-mi pese că e trecut de miezul nopții sau că prânzul de ieri îmi fusese și cină pentru azi.

Toate pozele pot fi găsite aici: http://bit.ly/fotow123 , iar eu pot fi contactat de luni până vineri între 9 și 17, la 0743 652 846.

Mercedes Benz de legendă
Derulează în sus